Amintindu-ne această poveste de iubire, dintr-o toamnă de curând apusă, regăsim fragilitatea și emoția anotimpului nostru preferat.
Retrăim entuziasmul de a le documenta ziua perfectă, cât și fâstâceala de a avea cele mai faine cadre pentru a le mulțumi ochiul artistic.
Ne lăsăm încă o dată fermecați de acest “je ne sais quoi” al Mădălinei și admirăm modul electrizant în care Dan privește și respiră fiecare părticică a ființei ei.
Ne bucurăm de ceața dinspre miezul nopții, ce ne-a inspirat creativitatea și suntem extrem de recunoscători pentru o nouă și deosebită filă din Jurnal.
